Cabana Capra - 24 de ore in fotografii

Pentru unii, sezonul de iarna e pe sfarsite. Pentru mine, simt ca abia a inceput, desi zapada se cam lasa asteptata si trebuie sa te multumesti cu ceva gheata si o pudra fulguita la suprafata. Pe 26-27 ianuarie, am calatorit la Cabana Capra, unde timp de aproape 24 de ore (asta pentru ca am ajuns la ora 12-1 sambata si am plecat la ora 11.00 a doua zi de dimineata) am facut un sport foarte drag mie dar altul decat cel pentru care venisem. Mai precis, am fotografiat in loc sa fac snowboard, si asta pentru ca in prima zi zapada semana a suprafata de plexiglas, tare, lucioasa si de nepatruns ca o roca, iar a doua zi nametii deja riscau sa ne retina acolo pentru inca ceva timp.

Cand am ajuns, drumul curat, chiar si de la Piscul Negru era perfect curatat. Cei de la Cabana Capra, pentru a-si incuraja oaspetii sa se incumete pana la ei, au grija ca drumul sa fie curatat zilnic - nu de alta, dar la cum ninge acolo cand ninge, intr-o singura noapte se poate depune cat sa nu mai razbesti pana la drum. Dupa cum am putut constata si a doua zi, pe propria noastra piele...

Spre surpriza mea, ce era scris pe site la oamenii astia la cabana chiar e sustinut de realitate. In sensul ca e o cabana-hotel decenta, camerele sunt curate, incalzite si cu apa calda (doar in baie :D), restaurantul curat si mancarea ok. In plus, cabana are avantajul ca e intr-o zona cu multa LINISTE, un bun nepretuit intr-o lume haotica si intrata in fibrilatie ca a noastra.

Odata ajunsi acolo, baietii au inceput lucrul la snow park, iar eu sesiunea foto. De la lumina puternica, patrunzatoare si proaspata din miezul zilei, la cea calda, topita ca o miere peste cer si munti, am survolat cu aparatul foto zona, disecand cu megapixelii cerul, zapada, muntii, oamenii, cabana, ca niste piese de lego pe o tabla de joc.In rest, auzi doar suierul vantului si leaganele din fata cabanei cum se dau huta...iar in departare, de pe meterezele cetatii de gheata, iti zambeste o sperietoare de ciori.

Este o zona perfecta de freeride si am ochit deja niste crevase cu zapada care-ti fac cu ochiul, pe care poti cobori ca pe aripile unei lebede.
In zona, chiar langa cabana, exista si un baby ski cu care, atunci cand zapada iti permite, te urca ceva mai sus, pe un drum la marginea padurii, unde nu vezi nici urma de om...cel mult vezi urme de coltari de la bocancii salvamontistilor.

Spre seara, frigul a devenit si mai patrunzator si senzatia de cerc polar s-a accentuat prin aureolarea unui pisc dintre munti, devenit brusc o sulita de jaratic printre paduri. Incandescenta apusului s-a topit insa iute in ninsoarea care a inceput de cu seara, a continuat toata noaptea viscolita ca intr-un glob de sticla cu peisaj de iarna, pe fundalul unei simfonii a furtunii. E prima data cand intr-o cabana de munte m-am simtit ca pe o corabie ancorata intr-un port in timpul furtunii...in deplina nemiscare, protejata de pereti si caldura interiorului dar ascultand in acelasi timp vantul puternic care pieptana padurea, cladirile, leaganele si in final, ajungea suierand pe pantele muntoase.

A doua zi, aerul era tare si curat ca si zapada superba care acoperise totul...zapada pe care am incercat-o insa foarte putin. Gheata nu se mai vedea nici urma, ningea insa in continuu si, daca am mai fi stat, riscam sa ne prelungim sederea mai mult decat prevazut. Cu ajutorul celor de la cabana am reusit sa scoatem masinile din zapada, sa urcam podul pana la drum si sa ajungem in conditii bune la Piscul Negru si apoi la sosea.

Mai multe poze poti vedea aici.